"După părerea lui, făgăduiala lui Christos că "nu va trece neamul acesta până nu se vor împlini toate aceste lucruri" - adică sfârşitul lumii şi reîntoarcerea Fiului Omului pe pământ - această făgăduială eşuase în mod dezolant: de când soldaţii lui Titus prădaseră Ierusalimul (pentru un Apocalips era un eveniment lipsit totuşi de amploare şi reducea făgăduiala fantastică a lui Christos la un fapt divers de politică externă romană), totul se petrecuse de parcă oamenii ar fi rămas cu o labă în aer, aşteptând împlinirea Semnelor, dar cum nu se petrecuse absolut nimic, în afară de nişte grozăvii foarte omeneşti, trebuiseră totuşi să se amuze puţin şi, dat fiind că Dumnezeu îi lăsase naibii pe oameni, ceea ce părea a fi specialitatea sa, atunci ei porniseră să-şi suflece mânecile şi să găsească de bine de rău vreo treabă de făcut, încercând să realizeze pe pământ o împărăţie ceva mai puţin ipotetică decât cea din Ceruri. Civilizaţie, progres, umanism, arte, cuceriri de pământuri necunoscute, Lumini, bătrânul sceptic vedea în toate aceste vorbe mari nu desăvârşirea inevitabilă a omului în univers, ci simple ocupaţii menite să-l facă să-şi uite neliniştea şi singurătatea. Dar dacă aceşti înlocuitori, un fel de excrescenţe apărute şi crescute în tăcerea Domnului şi în absenţa lui Iisus, puteau înşela atâta timp cât omul mai avea destui ani înainte, adică o oarecare doză de credulitate şi de beţie mintală, pentru a se distra pe seama lor, pentru a-i lua în serios, sau chiar pentru a le atribui un sens superior, ei îşi dovedeau deşertăciunea în faţa morţii. Aceste jocuri pe care condamnaţii le-au inventat pentru a-şi amăgi frica şi plictiseala, aceste jocuri în care au început să creadă, ei bine, aceste jocuri nu mai valorează nimic. În ziua execuţiei sale, victima, aruncându-şi cărţile, fuge de la masa unde toată lumea trişează. În fundul patului, imobilizată între medic şi preot, unul neputând să vindece un lucru care există şi lăsându-i loc celuilalt, priceput în a salva un lucru care nu există, victima este singură şi fără nicio armă pentru a înfrunta căderea în neant. Există acea figură imprecisă a răstignitului, acolo, la celălalt capăt al istoriei Occidentului, un om pe jumătate nebun ce-şi înalţă strigătul: "Eli, Eli, Lama Sabactani" spre un cer frământat şi întunecat, de unde nu vine în chip de răspuns decât un bubuit prelung de furtună. Tot ce s-a făcut între această clipă şi cea în care omul va muri n-a însemnat nimic, n-a fost decât înşelăciune, decât praf aruncat în ochii lumii."
marți, 29 iulie 2008
duminică, 27 iulie 2008
Jean Carriere - Peştera ciumaţilor (1)
"Faci trei paşi şi ieşi din copilărie, deschizi o uşă, o închizi la loc şi poc! un sfert de secol ţi-a trecut pe sub nas."
marți, 8 iulie 2008
Kobo Abe - Femeia nisipurilor
"[...] de ce să consideri că scriitorul e mai cu moţ? Cine scrie e scriitor... [...] E vorba de scriitor. Pe scurt, a dori să devii scriitor nu-i decât pornirea egoistă a celui care, ajungând păpuşar, vrea să se desoebească de păpuşi. În esenţă, nu-i nicio deosebire faţă de fardul unei femei..."
sâmbătă, 5 iulie 2008
Pink Floyd - "The Wall" (1979)
Cel mai tare film. Văzut aseară, 4 iulie, pe TCM.
Classic Movie.
"Happiest days of our lives"
But in the town it was well known,
When they got home at night,
Their fat and psychopathic wives would thrash them,
Within inches of their lives...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
