Erich Kästner - Aşa-zise "dame bine"

Când le vezi -- ptiu, drace! -- rău îţi vine.
Iată că-şi vopseşte "doamna bine"
unghiile-n roşu, că se poartă!
Dac-ar fi modern să şi le roadă
sau să şi le taie cu o spadă,
dumneaei n-ar renunţa nici moartă.

De-s la modă sânii cu resort
sau buricul căptuşit cu plută,
sau, mai nou, să vii pe lume mort,
să-ţi vopseşti pe mâini mănuşi de lord,
orice i s-ar cere, execută.

De-i la modă să te ungi cu pap;
dacă nişte proaste la Paris
pielea şi-o-ncreţesc ca pe-un ciorap;
dacă e modern să umbli-n cap,
le va imita în mod precis.

De-i la modă limba păsărească,
sau să-şi coasă nările-ntre ele,
să-şi jupoaie craniul de piele,
sau sa-şi facă treaba pe şosele,
se supune fără să crâcnească.

Doamnele sunt gata să se-avânte
graţios, spre orice bălegar;
dintr-un fluier de picior să cânte
sau să zacă-n peşteră flămânde,
dacă-ar şti că e la modă iar.

De-ar fi moda să devii tâmpit!
...Căci în sensu-acesta sunt divine...
Dacă-ar fi modern, ca pe jivine
să le-nchizi în cuşti, bătute bine --
am scăpa de ele în sfârşit!

(Traducere de I. Cassian-Mătăsaru)

Erich Kästner - Omul sintetic

Profesorul Bumke oameni a inventat de curînd.
Ce-i drept, costă mult, cum vedeţi din prospect.
Dar în şapte ore numai, îi poţi avea oricând
şi, în plus, vin pe lume fără niciun defect.

Astfel de avantaje nu-s de dispreţuit.
Profesorul Bumke mi-a spus-o pe larg, şi tenace,
deşi de la primele vorbe eram lămurit:
costă mult oamenii-Bumke, dar face!

Se nasc cu mustaţă sau sâni, după scheme,
cu accesorii de sex şi de toate.
Copilăria şi adolescenţa sunt doar pierdere de vreme,
susţine Bumke. Şi are dreptate.

Zicea: dacă vrei să ai un fiu avocat,
e de-ajuns să-l comanzi şi îl capeţi îndată,
franco uzina, competent şi versat
în orice speţă, oricât de complicată.

La ce să aştepţi ani în şir, cu răbdare,
pân' ce produsu-unei nopţi de arşiţă
să-şi ia licenţa şi alte examene similare,
ocolind pe la creşă şi pe la grădiniţă?

Unde mai pui că pruncul poate-avea o boală gravă
sau să fie nătâng sau niţel anormal.
Sau să-i placă să cânte. Şi iese cu gâlceavă,
dacă părinţii n-au auz muzical.

Nu-i aşa că nimeni nu poate prezice
ce ajunge un copil, oricât de dotat?
Bumke spune că poate livra taţi şi fiice
şi că-n metoda lui nicicând nu s-a-nşelat.

Va mări în curând uzina lui umană.
Sortimentele-s de pe-acum peste două sute.
Primeşte-napoi rebuturile fără nicio şicană.
Acestea, fireşte,-n retorte vor fi refăcute.

Am zis: "Dar există şi-o lipsă-n această recoltă
a maternităţii-Bumke -- altminteri merge strună:
oamenii ies prea constanţi şi nu se dezvoltă."
Dar Bumke: "Păi tocmai asta-i partea lor bună!"

"Socot eu dezvoltarea atât de necesară?"
Profesorul Bumke mi-o zise cu glas răspicat.
Pe frunte i se adânci o cută amară.

Şi-un fiu de patruzeci de ani mi-am comandat.

(Traducere de I. Cassian-Mătăsaru)

Erich Kästner - Ultimul capitol

La 12 iulie 2003,
s-a dat prin radio următoarea ştire:
bombardiere ale poliţiei
vor stârpi întreaga omenire.

Guvernul mondial, se zice, a stabilit
că planul păcii trainice între imperii
nu poate fi altfel înfăptuit
decât de-s otrăviţi toţi partenerii.

Să fugi, spunea el, n-avea niciun rost.
Orice urmă de suflet trebuie să piară.
Noul gaz toxic pătrunde în orice adăpost;
deci, nici sinuciderea nu mai e necesară.

La 13 iulie decolară-n pripă
o mie de avioane cu bacili şi gaz mortal,
să desăvârşească pe glob într-o clipă,
masacrul ordonat de guvernul mondial.

Se târâră oamenii, scâncind, pe sub paturi,
prin păduri şi pivniţi, căutând alt tărâm.
Atârna otrava ca nori galbeni pe caturi,
cadavre - milioane - zăceau pe caldarâm.

Credea că scapă ceata muritoarelor.
Dar n-a scăpat niciuna. Lumea s-a deşertat.
Se furişa otrava ca-n vârful picioarelor,
în pustiu şi pe mare, în lung şi în lat.

Ca putrezii snopi zăceau oamenii-n stradă,
iar alţii - păpuşi - la ferestre-atârnând.
Răgeau fiarele-n cuşcă, şi ele morţii pradă.
Furnalele toate se stingeau rînd pe rând.

Vapoare cu morţi pluteau pe oceane,
şi râsul şi plânsu-ncetară-a mai fi.
Zburau, cu piloţii morţi, avioane
şi se prăbuşeau în văpăi pe câmpii.

În sfârşit, omenirea avea ce şi-a dorit.
Procedeul n-o fi fost prea uman. Dar acum,
globu-şi urma liniştit, liniştit,
binecunoscutul, elipticul drum.

(Traducere de I. Cassian-Mătăsaru)

Jonah Hex !!!

.

Am dat de una din benzile desenate din copilărie. Grozavă! Când eram mic le-am "citit" - erau în limba franceză, nu înţelegeam nimic, dar tot mi se păreau nemaipomenite benzile desenate cu Jonah Hex. Mi-au rămas "înfipte" în cap şi acum... Acum le-am găsit în limba engleză. Hurray!!!

Multatuli - Max Havelaar în Indiile Olandeze

Aş da mult să ştiu, cititorule, cât timp pot lăsa o eroină să plutească în aer, până să-mi laşi dumneata cartea din mână, obosit de descrierea unui castel şi să nu mai aştepţi ca persoana să ajungă la sol. Dacă, în povestirea mea, aş avea nevoie de o asemenea săritură în aer, din precauţie aş alege cel puţin etajul întâi ca punct de pornire al săriturii şi un castel despre care să nu fie prea multe de spus. Deocamdată fii însă liniştit: casa lui Havelaar nu are etaje, iar eroina cărţii mele, Doamne sfinte, această bună, credincioasă, modestă Tine, o eroină! n-a sărit în viaţa ei pe fereastră.
Când am încheiat capitolul precedent cu precizarea referitoare la variaţia din cel următor, am folosit de fapt un artificiu oratoric şi l-am folosit nu numai ca să obţin o încheiere care "să meargă" bine, ci şi mai cu seamă, fiindcă am socotit că într-adevăr capitolul următor are să aibă valoare numai ca variaţie. Un scriitor e orgolios "ca un bărbat". Vorbeşte-i de rău despre mama lui sau despre culoarea părului lui, spune-i că are accent amsterdamez (ceea ce un amsterdamez nu admite niciodată) şi se prea poate să te ierte. Dar... nu te lega niciodată de latura exterioară a celei mai mici subdiviziuni a unei părţi secundare din ceva ce se află pe lângă scrierea lui, căci asta nu ţi-o iartă! Prin urmare, dacă găseşti că romanul nu e frumos şi se întâmplă să mă întâlneşti, fă-te că nu mă cunoşti.
Totuşi, chiar şi un astfel de capitol, pentru variaţie, privit prin lupa vanităţii mele de scriitor, mi se pare extrem de important şi chiar indispensabil; daca-l sări, şi după aceea nu eşti încântat de cartea mea aşa cum se cuvine, n-am să şovăi să-ţi reproşez că tocmai din cauza acestei sărituri n-ai putut să-mi judeci cartea, pentru că n-ai citit tocmai ceea ce a fost esenţial. Aşa încât, pentru că sunt bărbat şi scriitor, am să consider că e esenţial orice capitol pe care l-ai sărit cu o uşurinţă de neiertat.
Îmi închipui că soţia dumitale întreabă: "Cum e cartea asta? E ceva de capul ei?" Iar dumneata spui, de pildă, horribile auditu pentru mine, cu bogăţia de cuvinte proprie bărbaţilor însuraţi:
- Hm... de!... nu ştiu încă...
Păi bine, barbarule, citeşte mai departe! Partea interesantă abia bate la uşă. Şi mă uit ţintă la dumneata, şi-mi tremură buzele şi măsor grosimea pachetului de file întoarse, şi caut pe faţa dumitale efectul capitolului "care e atât de frumos..."
"Nu, îmi spun eu, n-a ajuns acolo. Acuş-acuş are să sară în sus şi, în culmea exaltării, are să sărute pe cineva, poate pe nevastă-sa..."
Dar văd că citeşti mai departe. "Capitolul cel frumos" trebuie să fi trecut, aşa cred. N-ai sărit deloc în sus, n-ai sărutat pe nimeni... Şi tot mai mult se subţiază pachetul de file de sub degetul cel gros al mâinii dumitale drepte şi tot mai mult îmi scade speranţa că ai să săruţi pe cineva... Da, zău, am contat chiar şi pe o biată lacrimă!
Şi ai terminat de citit romanul până unde eroii "se iau" şi spui - altă formă de oratorie în căsnicie - căscând:
- Aşa... aşa...! E o carte care... Hm! Vai, multe se mai scriu în ziua de azi!
Dar atunci nu ştii, monstrule, tigrule, europeanule, cititorule, atunci nu ştii că ţi-ai petrecut un ceas morfolindu-mi mie mintea, ca pe o scobitoare? Rozând şi mestecând carne şi os din specia dumitale? Antropofagule, acolo înăuntru era sufletul meu, sufletul meu, pe care l-ai rumegat ca pe o iarbă mâncată înainte! Era inima mea, pe care ai înghiţit-o ca pe o trufanda! Pentru că în cartea asta mi-am pus inima asta şi sufletul ăsta şi au curs atâtea lacrimi pe acest manuscris, scris cu sângele meu, şi ţi-am dat tot, ţi-am dat dumitale tot, iar dumneata ai cumpărat acest tot cu câţiva gologani... şi mai ai tupeul să zici: hm!
Cititorul va înţelege că aici nu vorbesc despre cartea mea.